Tatăl lui Valentin Mihăilă a reacționat după ce italienii au anunțat că fiul său pleacă de la Atalanta în vară. „E greu să mai prindă minutele stipulate în contract!”

Tatăl lui Valentin Mihăilă a reacționat după ce italienii au anunțat că fiul său pleacă de la Atalanta în vară. „E greu să mai prindă minutele stipulate în contract!”
  • Publicat:

Marian, tatăl lui Valentin Mihăilă, a reacționat după ce italienii au anunțat că fiul său pleacă de la Atalanta în vară.

Valentin Mihăilă (22 de ani) a ajuns la Atalanta pe 31 ianuarie 2022, după ce l-a împrumutat de la Atalanta BC cu 500.000 de euro, dar formația din Serie A îl pute acumpăra în schimbul a aproximativ 9 milioane de euro, dacă jucătorul bifa 150% dintre meciurile Atalantei, măcar 20 de minute pe meci”.

Până în prezent, Valentin Mihăulă a adunat puțin peste 100 minute la Atalanta, iar șansele ca internaționalul român să bifeze clauza pusă în contract de către formația din Serie A sunt mici.

Tatăl lui Valentin Mihăilă a reacționat după ce italienii au anunțat că fiul său pleacă de la Atalanta în vară

Tatăl lui Valentin Mihăilă a vorbit despre situația fiului său și anunță că fotbalistul nu a fost anunțat că ar trebui să revină la Parma în vară și că Atalanta ar putea să-l cumpere chiar dacă internaționalul român nu a bifat clauza din contract.

„Chiar acum sunt pe aeroport. Mă duc în Italia, la Valentin, ca să petrecem Paștele împreună. Legat de ce au scris jurnaliștii de acolo despre viitorul lui vă pot spune că nu am primit, cel puțin deocamdată, nicio informare potrivit căreia Vali ar trebui să se întoarcă la Parma.

E adevărat, e greu acum să mai prindă minutele stipulate în contract pentru ca Atalanta să fie obligată să-l cumpere la vară, însă asta nu înseamnă că această tranzacție nu se poate finaliza. În ciuda a tot ce s-a scris în ultima perioadă, Vali s-a adaptat la Atalanta”, a declarat Marian Mihăilă pentru DigiSport.

  • 6 milioane de euro este cota lui Valentin Mihăilă, conform transfermarkt.com
  • 6 meciuri a jucat Valentin Mihăilă în tricoul celor de la Atalanta BC
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×